• Istoria localitatii

Istoricul așezării cunoscută in prezent sub numele de Comuna Poieni Solca

intocmit cu mare bucurie si plăcere de cetățeanul Toderaș Simion, directorul şcolii cu clasele I-VIII din comuna noastră

"Condiţiile naturale favorabile (terase însorite, păduri, păşuni, ape curgătoare etc.) de pe teritoriul localităţii Poieni-Solca au permis oamenilor să se aşeze pe aceste locuri încă din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice de teren au pus în evidenţă unelte, aşezări, necropole tumulare, care dovedesc că acest spaţiu a fost locuit încă din preistorie.

Poieni-Solca de astăzi este însă o creaţie a secolului al XVIII-lea. Aşa cum afirmă tradiţia şi toponimul o sugerează, aşa cum demonstrează şi solurile, pe teritoriul actual al localităţii a existat o zonă de pădure. Tradiţia afirmă că satul s-a ridicat cu lemnul "tăiat de pe loc". Dovezi în acest sens sunt, alături de configuraţia frecventă a terenurilor cu sol tipic de pădure, şi unele toponime precum fânaţele "La Poienile" sau "Poiana cea Mare",3 "Poiana Armanului", "Poiana Bahnei" sau "Poiana Şesului", "Poieniţă" sau "Obcioară", "Poiana din Bahnă", "Poiana lui Ionuţ" sau "Poiana Nuţului". Aceeaşi semnificaţie au şi denumirile :pădurea "Oşleagă", pădurea "Runc", hotarul "Slovacilor" (defrişate de coloniştii aceştia între 1780-1790),4 ţarina "Dărămături". În privinţa existenţei masive a pădurii pledează şi plasarea în câmpul primei peceţi a localităţii (1812) a unui brad sau molid.5 Între anii 1773-1775 este întocmită harta Büschel, izvor cartografic care pe amplasamentul actual al satului Poieni, nu conţine nici o indicaţie grafică. În harta cadastrală din 1783, pe care N. Grămadă a avut posibilitatea să o consulte, apare notat deja "La Poienile",6 cătun aparţinând satului Bottaschana. Ceva mai târziu, în 1790, pe harta întocmită de Hora von Otzellowitz sunt reprezentate grafic şi 3 gospodării pe teritoriul viitorului sat Poieni. În această hartă este notat însă numai numele satului Bottaschana, nu şi al cătunului "La Poienile". Cu timpul acest cătun, care-şi va mări numărul de locuitori, va fi numit, prin simplificare, Poieni.

Prin urmare satul Poieni este o creaţie târzie, directă, a satului Botoşana, majoritatea locuitorilor ei iniţiali provenind de aici. Primele familii venite din Botoşana ar fi fost cele ale lui Lupu Toderaş şi Tănase Toderaş.7 La aceste prime familii s-au adăugat emigranţi transilvăneni din Ilva Mare şi Ilva Mică. După alte opinii, primele familii ale satului Poieni ar fi provenit din Ilve şi ar fi fost Galeş Petrea, Toderaş Ion şi Albu Ion, iar familia Hojbotă Gheorghe ar fi venit din localitatea Mănăstirea Humorului.

Vechea vatră de formare a satului, Solovăstru Flutur, născut în 1891, o fixează ceva mai sus de confluenţa pârâului Racova cu pârâul Poieni (Morii), pe malul stâng al acestuia din urmă, pe celălalt mal fiind indicată poziţia primei biserici ridicată din lemn şi datată de autor la 1797. Biserica a fost primită în dar de la cei din Botoşana, iar mai târziu, după ce-şi vor construi o biserică nouă, poienarii o vor dărui, la rândul lor, locuitorilor din Dragoşa, comuna Frumosu.11 În anul 1905 s-a construit şi casa parohială.

Este cert că la Poieni au poposit, încă de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, numeroase familii de ardeleni, venite direct de dincolo de Carpaţi sau din Botoşana, după o şedere oarecare acolo. Un argument în plus în acest sens, pe lângă cel antropic, este creşterea cu totul spectaculoasă a populaţiei Botoşanei în a doua parte a secolului menţionat ceea ce l-a determinat pe Ion Nistor să considere satul printre acele aşezări "întemeiate numai de emigranţi".

Aşa cum s-a constatat în cazul Botoşanei, ea primise pe calea noilor veniţi, în anul 1763, un număr de 70 de familii, iar în 1766, alte 11.14 Satul avea la 1774, după recensământul rusesc, 70 de case 15 (83 de familii după D. Werenka),16 iar în 1775 un număr de 109 familii.17 În anul 1779 erau 143 de familii, iar în 1780 numărul lor scade la 75 familii.18 Este de la sine înţeles că în aceste evidenţe erau trecute şi colonizările cătunului nou creat, Poieni, care ţinea teritorial de Botoşana, ceea ce explică de ce numele său nu apare deocamdată în aceste prime statistici. În schimb, în perioada imediat următoare anului 1800, cătunul se va dezvolta rapid (în urma sporului firesc demografic, dar şi datorită sosirii a noi familii de bejenari) în defavoarea terenurilor împădurite care ofereau spaţiu extinderii aşezării, inclusiv cel necesar fânaţurilor şi arăturilor.

Potrivit manuscrisului Monografia bisericii cu hramul Naşterii Maicii Domnului, când s-au dat numere caselor (nu se precizează data) erau la Poieni 58 de familii, casa cu numărul 1 fiind cea a lui Jucan Gherasim.

Într-o evidenţă a anului 1841, 20 satul, numit acum « Poienile », număra deja 666 de suflete, mai mult decît Todireşti sau Soloneţ, sate cu trecut istoric multisecular. Această evoluţie rapidă explică şi faptul că la anul 1812 Poieniul avea deja o pecete. Pe altă pecete, dinainte de 1900, apare în jurul imaginii (un bou în mers spre dreapta) şi înscripţia « Gemeinde Poienni » (Comuna Poieni), ceea ce înseamnă că era vorba de o localitate de sine stătătoare.*

Rritmul alert de evoluţie demografică al Poieniului va continua şi în cea de a doua jumătate a veacului XIX, precum şi la începutul veacului XX. Acest lucru este uşor de sesizat cu ajutorul tabelului de mai jos întocmit pe baza datelor oferite de lucrarea Schematismus der Bucovinaer gr.-or. Archiepiscopal-Diöcese, pe anii 1883-1908.

Anul Numar de familii Numar de locuitori
Total Barbati Femei
1883 310 1308 674 634
1885 334 1352 694 659
1886 346 1362 708 654
1888 365 1389 729 660
1889 375 1384 723 661
1890 400 1405 731 674
1891 398 1423 748 675
1892 406 1425 747 678
1893 407 1420 743 677
1895 417 1459 757 702
1897 442 1490 772 718
1898 464 1519 786 733
1899 463 1528 794 734
1904 550 1742 910 832
1907 554 1760 918 842
1908 556 1792 932 860

În anul 1916 I. E. Torouţiu dă pentru Poieni-Solca un număr de 1869 locuitori, precizând şi structura etnică a acestora: 1835 români, 17 poloni, 11 germani şi 6 evrei.

Evoluţia numerică a populaţiei localităţii Poieni-Solca a fost însoţită şi de o mai accentuată dezvoltare economică. La 1908, E. Grigorovitza oferă următoarele date în acest sens : Poieni -comună rurală de 1381 km2 cu 894 ha pământ arabil, 283 ha fâneţe, 13 ha grădini, 190 ha imaşuri, 137 ha păduri; locuitorii creşteau 110 cai, 834 vite cornute, 848 oi, 930 porci şi 186 stupi22. Comparaţia cu aşezările din jur pun în evidenţă faptul că Poieniul avea un potenţial economic superior altor localităţi.

Pe lângă agricultori, care bineînţeles formau majoritatea covârşitoare a locuitorilor satului Poieni, întâlnim menţionaţi 4 meseriaşi 23 şi 6 negustori, dintre aceştia din urmă, 4 desfăşurându-şi activitatea în prăvălii, unul se ocupa cu vânzarea varului, iar altul cu comercializarea sării.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea avem informaţii şi despre învăţământul din comuna Poieni-Solca. Dintr-o evidenţă pe anul 1908 şcoala din Poieni s-a înfiinţat la 24 mai 1885 şi şi-a început activitatea la 1 septembrie 1886.25 Cele mai multe lucrări Schematismus der Bucovinaer gr.-or- Archiepiscopal-Diöcese dau ca dată de începere a activităţii şcolii anul 1887.26 Începând cu anii 1883 avem date şi despre populaţia de vârstă şcolară din această localitate, după cum urmează:

Anul 1883 1885 1886 1888
Copii de varsta scolara
Total 106 113 117 174
Băieţi 50 62 64 88
Fete 56 51 53 86

Din anul 1889 în lucrările amintite mai sus apare înscris şi numărul elevilor care frecventau şcoala. Iată în continuare şi această statistică întocmită pe baza lucrărilor Schematismus der Bucovinaer gr.-or. Archiepiscopal-Diöceze pe anii 1889-1893 şi Schematismus der Volksschulen und Lehrer in Bucovina pe anii 1906-1912.

Nr. copii de varsta scolara Nr. copii care frecventeaza Diferente pe categorii
Anul Total Baieti Fete Total Baieti Fete Total Baieti Fete
1889 159 109 50 62 40 22 97 69 28
1890 196 105 91 100 72 28 96 33 63
1891 215 120 95 90 65 25 125 55 70
1892 247 135 112 120 80 40 127 55 72
1893 256 141 115 120 85 35 136 56 80
1906 300 151 149 192 99 93 108 52 56
1907 309 160 149 198 98 100 111 62 49
1908 302 155 147 215 111 104 87 44 43
1909 271 143 128 256 139 117 15 4 11
1910 304 156 148 244 129 115 60 27 33
1911 281 140 141 - - - - - -
1912 258 130 128 244 123 121 14 7 15

Din acest tabel ne putem uşor da seama de evoluţia diferenţei dintre cele două categorii de populaţii şcolare. Astfel, dacă la 1889 numărul copiilor care frecventau şcoala reprezenta doar ceva mai bine de o treime, după câţiva ani situaţia se va ameliora, populaţia care frecventa şcoala fiind aproape egală cu cea de vârstă şcolară.

Situaţia se deosebeşte radical de cea din Solca, unde diferenţa dintre cei care frecventau şi cei care nu frecventau şcoala se menţine mare şi în 1912, când era de 91 de copii. Explicaţia ar fi că satul Poieni avea o populaţie cu o majoritate covârşitoare formată din români greco-ortodocşi, limba folosită în şcoală era limba română, iar învăţătorii erau români de confesiune greco-ortodoxă. În anul 1888 şcoala din Poieni funcţiona cu o clasă având ca învăţător pe Cornel Vasilovici, iar în 1908 avea 4 clase şi limba de predare era limba română. Populaţia şcolară era formată din 302 copii, toţi greco-ortodocşi, din care frecventau şcoala 215. În anul 1908 învăţătorii şcolii erau: Todosan Iancu, Leşan Vasile, Braha Eusebie, Leşan Eusebia, Todosan Paulina şi Vrăbiuţă Cleonica, toţi greco-ortodocşi.

Pierderea din păcate a unei părţi a arhivelor, în timpul celui de-al doilea război mondial, a făcut ca să avem puţine date despre Poieni-Solca din perioada interbelică precum şi din perioada care a urmat. Din arhiva recuperată şi din unele lucrări ne putem totuşi da seama de unele aspecte.

Potrivit lucrării Schematismul Arhidiocezei ortodoxe a Bucovinei, lcomuna Poieni-Solca avea la începutul perioadei interbelice, 1986 locuitori, şcoala era tot cu 4 clase, iar administrator parohial era Teofil Vasilovschi. Din aceeaşi lucrare mai aflăm că: biserica parohială din Poieni-Solca stăpânea 49 iugăre şi 227 stânjeni; Poieni-Solca aparţinea de pretura şi poşta din Solca iar prefectura era la Gura Humorului.

Comuna Poieni-Solca continuă să rămână în perioada interbelică o aşezare agricolă care a trecut prin toate momentele dificile pe care le-a cunoscut şi societatea românească. Într-o "Situaţie de prezentare pe anul 1932", an al marii crize economice, este caracterizat Poieniul ca o comună de 2100 de locuitori (2050 români, 40 poloni şi 10 evrei) a căror ocupaţie de bază era agricultura, având o situaţie materială mijlocie. În acel an se înregistrau 82 de naşteri, 51 de morţi şi 31 de căsătorii. Averea comunei era formată dintr-o casă de lemn, un teren arabil de 40 ha şi 80 ari, o grădină de 26 ari, o păşune de 140 ha şi un loc neproductiv de 9 ha şi 74 ari. Prin reforma din 1921 au fost expropriate 102 ha. Situaţia agricolă era necorespunzătoare: semănăturile de toamnă erau slabe, recolta de asemenea, lipseau alimentele, nutreţul. Exista în sat o singură crâşmă. Comuna nu avea însă datorii. Şcoala din Poieni avea 4 săli de clasă şi 331 elevi, iar biserica din lemn era în stare proastă şi nu corespundea nevoilor populaţiei. Cei 16 adventişti, care îl aveau ca propagandist pe Solovăstru Flutur, se întruneau în case particulare, iar romano-catolicii participau la slujbele religioase din biserica romano-catolică Solca. În localitate nu exista post de jandarmi, percepţie, dispensar, moaşă cu diplomă, telegraf.

Demn de semnalat este însă faptul că din iniţiative particulare, oamenii locului, având în primele rânduri intelectuali, încearcă să rezolve problemele economico-sociale cu care se confruntau. La 11 octombrie 1936 se constituie în comuna Poieni-Solca Cooperativa pentru aprovizionare, producţie şi desfacere agricolă "Unirea". Actul constitutiv al acesteia stabilea:

I. Subscrişii ne constituim în societate cooperativă cu numele de "Unirea", societate cooperativă pentru aprovizionare, producţie şi desfacere agricolă cu sediul în comuna Poieni-Solca, judeţul Suceava.

II. Scopul societăţii este să organizeze aprovizionarea asociaţilor cu cele necesare ocupaţiei şi gospodărirei lor şi să ajute la dezvoltarea şi intensificarea producţiei şi să organizeze desfacerea produselor gospodăriilor asociaţilor.

III. Durata societăţii este nelimitată.

IV. La constituirea acestei societăţi am subscris 60 părţi sociale în sumă de lei 30.000, din care am vărsat 22.810 lei, aşa cum se specifică la sfârşitul acestui act constitutiv.

V. Răspunderea asociaţilor este mărginită la capitalul subscris.

VI. Pentru funcţionarea societăţii am adoptat următorul statut care face parte din cuprinsul acestui act constitutiv."

Statutul societăţii cooperatiste "Unirea" hotăra taxa de înscriere de 10 lei, capitalul era format din părţi sociale egale în valoare de 500 lei fiecare, asociatul trebuind să verse 10 % din valoarea părţilor sociale subscrise, iar restul în cel mult 2 ani, administraţia societăţii era încredinţată unui consiliu de administraţie format din 7 membri (Ilie Oniga - învăţător, Ilie Câmpan - învăţător, George Galiş, Vasile Buburuzan, Nicolae Lăzăreanu şi Vasile Hojbotă - ţărani). Cooperativa se afilia la Uniunea Coop. Moldova de Nord din Cernăuţi. Numărul asociaţilor era de 30, capitalul subscris de 30.000 lei, iar numărul de părţi subscrise 60, cele mai multe Ilie Câmpan-12, Ilie Oniga-8 şi Galeş Gheorghe‑4.33 Prezenţa cooperativei "Unirea" în viaţa comunei Poieni a fost o încercare de a găsi soluţii noi la problemele pe care le ridica viaţa.

Învăţământul de la şcoala Poieni-Solca s-a caracterizat în aceeaşi perioadă, după un început mai dificil, printr-o tot mai bună cuprindere a elevilor în şcoală, prin creşterea numărului de elevi care o frecventau şi a numărului de elevi promovaţi. Prin reforma din 1921 şcoala Poieni-Solca a fost împroprietărită cu 5 hectare întrucât înainte nu poseda decât 0,8791 hectare.34 În anul şcolar 1923‑1924 existau 4 clase (clasele I-IV) cu un număr de 281 de elevi din care au urmat regulat cursurile 137.35 Din anul şcolar 1924-1925 apare clasa a V-a, din anul următor clasa a VI-a, iar din anul şcolar 1927-1928 avem şi o clasă a VII-a. În acest ultim an şcolar avem o frecvenţă mult mai bună decât în anii anteriori, după cum se poate vedea din tabelul de mai jos.

Anul şcolar 1927-1928

Clasa I A I B II III IV V VI VII Total
Inscrisi 39 38 43 34 48 43 31 13 289
Frecventi 34 30 36 29 48 43 30 13 263
Promovati 23 20 30 23 31 24 20 12 183

Cadrele didactice din acest an şcolar erau: Leşan Vasile - director, Vasile Dorohan, V. Ciobotaru, Leşan Elvira, N. Olaru, N. Moldovan, C. Filaret.36

Iată situaţia şi pe anul şcolar 1935-1936:

Clasa I A I B II III IV V VI VII Total
Inscrisi 58 57 63 40 44 33 20 15 330
Frecventi 41 41 52 36 44 32 13 13 272
Promovati 24 38 42 35 43 32 13 13 240

Anul tragic 1940, a determinat plecarea din Basarabia, Bucovina,Ţinutul Herţa, NV Transilvaniei şi Cadrilater a multor români. Unii din aceştia au ajuns şi au fost bine primiţi şi în comuna Poieni, unde au primit pământ, fiind ajutaţi să-şi ridice şi case. Porecla de « Refugiatul » se mai întâlneşte încă şi astăzi printre locuitori.

Războiul de eliberare a teritoriilor româneşti şi spălare a ruşinii din vara anului 1940 a avut în primele rânduri chiar din 22 iunie 1941 şi mulţi poienari. Campania din anii 1941-1942 a făcut şi primii eroi din localitatea noastră. Documentele vremii i-au reţinut pe Albu Florea, Albu Pantelimon, Muşină Gavril, Solcan Gheorghe, Solcanu Gheorghe, Jucan Gavril, Buburuzan Simion. În anii următori şi-au pierdut viaţa pe frontul antisovietic şi alţi poienari, unii dintre ei fiind distinşi cu ordine şi medalii pentru faptele lor de arme. Sergentul Flutur Pantelimon a fost decorat cu medalia "Bărbăţie şi credinţă" cu spade cl. a 3-a.

Încheierea celui de-al doilea război mondial avea să pună capăt multor suferinţe, dar consecinţele lui aveau să se resimtă încă mult timp în viaţa locuitorilor aşezării noastre. Iată care erau "semnele" rămase imediat după război în această comună (la o populaţie de 2230 locuitori) : 44 orfani, 6 invalizi, 27 văduve de război, 13 sinistraţi de pe urma războiului.; 13 case distruse de incendii; parte din acoperişul de tablă al şcolii luat de armată; lipseau produsele de primă necesitate, iar porumb exista în cantitate de 3 vagoane, dar urmau să se aducă încă 2 vagoane din judeţul Dorohoi unde poienarii "au lucrat pământul în dijmă"; arăturile şi însămânţările de toamnă nu s‑au putut face "din cauza muncilor excesive prestate pentru armata roşie şi lipsei seminţelor".

Dar viaţa trebuia să revină la normal.

Reforma agrară legiferată la 23 martie 1945 venea să completeze nevoia de pământ a celor cu pământ puţin. Erau împroprietăriţi, la 14 februarie 1948, 98 de persoane cu o suprafaţă de 41 ha şi 8883 mp. Lipsa pământului a făcut ca doar 11 locuitori să fie împroprietăriţi în Poieni-Solca (2 ha şi 5751 mp), restul primind pământ în localităţi vecine: 15 în comuna Arbore (6 ha şi 9800 mp) şi cei mai mulţi, 72 în comuna Clit unde au primit 32 ha şi 3332 mp). Ulterior aveau să primească pământ şi alţi 6 poienari întrucât la 22 martie 1948 Camera agricolă a judeţului Suceva trimitea la Poieni-Solca 104 titluri de împroprietărire care trebuiau "a fi distribuite în cadrul unui miting". Începeau să se simtă, după cum se poate constata, adierile propagandistice ale noului regim.

Până în anul 1949 aveau însă să se şteargă în mare măsură din viaţa comunei urmele războiului. Viaţa economică s-a refăcut, instituţiile statului : primărie, poliţie, şcoală şi-au reintrat în atribuţiuni. Dar regimul comunist avea să-şi pună puternic amprenta şi aici. Măsura cooperativizării agriculturii a dus la crearea şi în comuna Poieni-Solca în 1961 a Gospodăriei Agricole de Producţie « Drumul Belşugului »** . Aceasta, devenită între timp CAP Poieni, a ajuns să dispună în 1970 de 1010 ha teren agricol, din care 612 ha teren arabil. Din suprafaţa arabilă 23,7% se cultiva cu cereale (9% grâu, 4,8% porumb etc.), 13,8% cu cartofi, 1,4% cu legume, iar restul cu diverse alte culturi. Suprafaţa livezilor era de 100 ha.

În urma reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, în anul 1968, Poieni-Solca a fost transformat din comună în sat şi alipit oraşului Solca, aflat la 7 kilometri depărtare, fără a se ţine seama de voinţa şi nevoile locuitorilor şi de faptul că nu exista o comunitate de tradiţii, istorie, interese între cele două aşezări. S-au creat astfel mari dificultăţi în rezolvarea problemelor cetăţenilor şi dezvoltarea localităţii. Menţinut doar ca zonă agricolă Poieniul nu a beneficiat de nici o investiţie în această perioadă, iar CAP Poieni ca peste tot în ţară nu a fost formulă organizatorică agricolă capabilă să aducă prosperitatea în localitate.

După revoluţia din 1989 C.A.P. Poieni s-a desfiinţat, iar prin legea fondului funciar ţăranii au fost puşi din nou în posesia terenurilor pe care le deţineau înainte de colectivizare, Unii din cei care plecaseră la oraş s-au întors în localitate pentru a lucra pământul sau pentru a iniţia afaceri. Deschiderea graniţelor a dat posibilitatea la foarte mulţi poienari mai ales tineri, să plece şi să lucreze în străinătate aducând importante sume de bani pe care le investesc în locuinţe sau, cu tot mai mult curaj, în afaceri. În prezent Poieni-Solca are o populaţie de circ 2000 de locuitori şi îşi asigură, conform datelor ultimului recensământ, resursele economice prin exploatarea unei suprafeţe de teren agricol de peste 1360 ha, din care arabil 912 ha, păduri, aproximativ 160 ha, păşuni şi fâneţe 256 ha. Poienarii cresc: 943 bovine, 1444 ovine, 285 cai, 962 porci, 8327 păsări, 250 stupi. Există 13 tractoare.

Patrimoniul imobiliar, economic şi social-cultural al aşezării cuprinde: Cămin Cultural, şcoală primară şi gimnazială, grădiniţă, două lăcaşe de cult (unul ortodox, altul adventist), dispensar uman, farmacie, punct veterinar, agenţie poştală, cinci gatere, moară, patru centre de colectare a laptelui, nouă magazine etc.

Revenirea la statutul de comună (dorinţă exprimată de majoritatea covârşitoare a celor prezenţi la referendumul din 29 august 2004 şi legiferată prin legea nr. 63 din 22 martie 2007) a dat un nou impuls dezvoltării şi afirmării acestei comunităţi, valorificării oportunităţilor oferite de noul curs al evoluţiei societăţii româneşti de după decembrie 1989 şi de integrarea României în Uniunea Europeană. Din anul 2007 şi până în prezent au fost atrase în comuna Poieni-Solca zeci de miliarde de lei. Au fost ridicate poduri peste pârâurile Poieni şi Racova, s-a construit o grădiniţă modernă, s-a asfaltat circa 1 km de drum, s-a regularizat pe o porţiune de 300 de m cursul râului Racova şi s-au construit 2 case celor două familii afectate de inundaţii. Perspectiva atragerii de fonduri prin proiecte dau o nouă şansă de dezvoltare în viitor acestei pitoreşti aşezări bucovinene.

NOTE

  1. M. Andronic, Evoluţia habitatului uman în bazinul hidrografic Soloneţ din paleolitic până la sfârşitul sec. al XVIII-lea, Iaşi, 1997, p. 71, 72.
  2. Solovăstru Flutur, Monografia satului Poieni, 1975, manuscris, p. 14.
  3. Nicolae Grămadă, Toponimia satelor, manuscrisul nr. 1329, vol. IV, p. 390, la Biblioteca Muzeului Naţional al Bucovinei Suceava.
  4. M. Andronic, op. cit., p. 141.
  5. N. Grămadă, Vechile peceţi săteşti bucovinene (1783-1900), în Codrii Cosminului, vol. X, Editura „Glasul Bucovinei”, p. 258.
  6. Idem, Toponimia ..., vol. I, p. 64.
  7. S. Flutur, op. cit., p.14,
  8. Ibidem, p. 7.
  9. M. Andronic, op. cit., p. 147.
  10. S. Flutur, op. cit., p.16,
  11. Vasile Boca, Biserica din Botoşana, judeţul Suceava, în "Revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor", mai-iunie 1976, p. 7.
  12. Arhiva bisericii din Poieni-Solca, d. 5, lista de inventar 4.
  13. Ion Nistor, Emigrările de peste munţi, extras din analele Academiei Române, seria II, tomul XXXVII, 1915, p. 46.
  14. Ibidem, p. 45, 48, 49
  15. Moldova în epoca feudalismului..., vol. II, partea I, p. 340.
  16. D. Werenka, Topographie der Bukovina, Cernăuţi, 1895, p. 18, (Din M. Andronic, op. cit., p. 142).
  17. Dionisie Olinescu, Tabela statistică a Bucovinei din anul 1775, în "Buletinul Societăţii Geografice Române", anul XVI, 1895, Bucureşti, p. 247.
  18. D. Werenka, op. cit., p. 18, (Din M. Andronic, op. cit., p. 142).
  19. Arhiva bisericii din Poieni-Solca, d. 5, f. 1.
  20. Schematismus der Bucovinaer gr.-or. Archiepiscopal-Diöcese, Cernăuţi, pe anul 1841, p. 43, 44
  21. I. E. Torouţiu, Poporaţia şi clasele sociale ..., p. 68
  22. E. Grigorovitza, op. cit., p. 168.
  23. I. E. Torouţiu, op. cit., p. 258.
  24. Idem, Românii şi clasa de mijloc în Bucovina. Negustorii..., p. 62.
  25. Schematismus der Volksschulen und Lehrer in der Bukovina nach den stande, Cernăuţi, p. 50.
  26. Schematismus der Bucovinaer ..., pe anul 1897, p. 83, şi pe anul 1908, p. 126.
  27. Ibidem, pe anii 1883, 1885, 1886, 1888.
  28. Ibidem, pe anul 1888, p. 67.
  29. Schematismus der Volksschulen ..., p. 50, 51.
  30. Şematismul Arhidiocezei ortodoxe a Bucovinei, 1921, Editura Consistoriului arhiep. ortodox al Bucovinei, Cernăuţi, p. 38.
  31. Ibidem.
  32. Arhivele Statului Suceava, fond Prefectura judeţului Suceava, d. 21/1932, , f. 71-75.
  33. Ibidem, d. 11/1936, f. 1-12.
  34. Arhiva ¸Şcolii din Poieni-Solca, Adresă către Revizoratul şcolar al judeţului Suceava din 11 mai 1926.
  35. Ibidem, Situaţia generală pe anul şcolar 1923-1924.
  36. Ibidem, Registrul de prezenţă pe anul şcolar 1927-1928.
  37. Arhivele Statului Suceava, fond Primăria oraşului Solca, d. 1/1941, . f. 16.
  38. Ibidem, fond Primăria Poieni-Solca, d. 8/1941-45, f. 35.
  39. Ibidem, fond Primăria Poieni-Solca, d. 4/1945, vol. II, f. 22.
  40. Ibidem, d. 2/1949, f. 18.
  41. Ibidem, d. 4/1945, vol. II. f. 59.
  42. Ibidem, fond Prefectura judeţului Suceava, d. 77/1944, f. 36, 49.
  43. Ibidem, fond Primăria Poieni-Solca, d. 1/1948, f. 5.
  44. Ibidem, f. 17.
  45. Ibidem, fond Consiliul Agricol Judeţean Suceava, d. 9/1970, vol. I, f. 55.

* N.Grămadă, Vechile peceţi săteşti ..., p.214-215

**Zori Noi, Miercuri 13 noiembrie 1961

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii